Tema romanului este prin excelenta una sociala, aflata in concordanta cu programul realist: problematica pamantului in satul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Astfel, in universal creat de Rebreanu, pamantul are rol de criteriu moral, de criteriu al responsabilitatii, ceea ce explica intr-o masura insemnata motivul pentru care Ion doreste pamanturile lui Vasile Baciu.
Caracterizare a personajului Nică din cartea autobiografica "Amintiri din copilarie" a scriitorului roman Ion Creangă. Nică este personajul principal din povestea Amintiri din copilarie si este caracterizat prin raporturile cu celelalte personaje : parinti, rude, sateni. Nica este vazut in devenire, parcurgand cateva varste, de la anii copilariei celei fara de griji, cu harjoane si nazbatii
Cu anii s-a manifestat însă dezechilibrul nevrotic moștenit de la mama ei, Nastasia. Cu timpul va avea reacții din ce în ce mai necontrolate aparent din nimic și copiii vor fi trăit clipe de spaimă, neînțelegând de ce, pentru greșeli mărunte, care altădată nu stârniseră supărarea mamei, primeau corecții severe.
SHARE . Între linia frontului din estul Ucrainei. Jurnalistul Mircea Barbu a mers în comunitățile românilor bucovineni din Ucraina și a stat de vorba cu familiile îndoliate ale soldaților căzuți pe front. Soții Lilia și Marin Zaieț și-au pierdut fiul pe data de 2 mai. Ion, în vârstă de numai 23 de ani, a luptat pe front încă
Raportarea se face, fireste, la epoca istorica descrisa in roman. Din punct de vedere fizic, Ana este insignifianta; pentru Ion ea e o fata "slabuta" si "uratica", mai ales in comparatie cu Florica, ai carei "obraji fragezi ca piersica" si "ochi albastri ca cerul de primavara" ii tulburasera sufletul flacaului.
Odată cu trecerea timpului și înaintarea în paginile romanului, el devine personajul martor, trezit la viață ca după un somn lung, prin ochii lui vedem ce se petrecea cu românii din acea perioadă în Ardeal, apoi evoluează în personajul partizan care aderă la cauză, pentru ca la final să aprofundeze lucrurile, să se transforme și să-și dorească să-și facă un rost în lume, să devină un om hotărât și înflăcărat.
Fyy4bWO.
ce aflam din roman despre parintii lui ion